Tehnica genelor perfecte cu Missy Lashes

Trăim într-un secol al vitezei, în care femeile care țin la aspectul lor, sunt nevoite să apeleze la trucuri de frumusețe. Ultimul trend care parcă a explodat în materie de beauty sunt extensiile de gene. Fie că ești mamă, fie că ești o adolescentă, sau chiar o bunică, fie că jobul nu îți permite să petreci prea mult tip în fața oglinzii, extensiile de gene reprezintă visul oricărei femei care vrea să arate impecabil în orice moment.

Extensiile de gene reprezintă cea mai fericită soluție pentru un aspect impecabil, acestea practic aflându-se în topul tendințelor de înfrumusțare din întreaga lume. Specialistul Sibel Cristea ne explică pe îndelete ce sunt extensiile de gene, ce ar trebui să știe doamnele și domnișoarele care vor să apeleze la un astfel de serviciu și ce presupune a lucra în acest domeniu.

Extensiile de gene se personalizează în funcție de client?

Extensiile de gene se personalizează în funcţie de formatul ochiului, grosimea şi numărul de gene naturale ale clientei şi bineînţeles, în funcţie de preferinţă personală a clientei.

Spune-mi te rog, cum convingi o clientă că ceea ce își dorește nu i se potrivește? Ai un secret?

Încerc să discut cât mai mult cu clienta şi încerc să o conving cu argumente că recomandările mele îi sunt cel mai de folos pentru sănătatea ochilor ei. În această meserie eu nu fac compromisuri iar clientele mele cunosc acest aspect.

Este extrem de cald în această perioadă, spune-ne ce recomandări există pentru îngrijirea genelor?

Având în vedere că vara se apropie, multe dintre clientele noastre ne întreabă dacă pot înota sau merge la piscina dacă au gene false. Răspunsul este da; apa nu distruge genele false, dar ai, totuşi, grija, la clorul din piscină. În mod normal, genele false sunt create pentru a fi rezistente şi pentru a-ţi înfrumuseţa privirea, fără a-ţi perturba activităţile zilnice. Cu toate acestea, există câteva lucruri pe care trebuie să le eviţi atunci când porţi gene false: Evită contactul cu apa în primele 12-24 de ore după ce le-ai pus şi după întreţinere. Dacă simţi nevoia să îţi reîmprospătezi tenul, un spray pe bază de apă termală poţi folosi în primele 12-24 de ore. Evită aburul fierbinte şi sauna.

O relaxare de 10 minute în saună după o şedinţă intensă de aerobic sună minunat, ştim. Dar atunci când porţi gene false, trebuie să eviţi pe cât posibil aburul fierbinte. Şi chiar dacă nu ai gene false, atunci când mergi la saună, ai grijă să îţi înfăşori părul într-un prosop, altfel temperatură ridicată îl va usca şi deteriora. Încearcă să nu îţi atingi sau freci ochii. Ştim că eşti deja obişnuită cu această „interdicţie” deoarece şi atunci când porţi rimel, eviţi să îţi duci mâna la ochi. Dar deoarece extensiile de gene se vor simţi foarte natural, vei fi tentată să uiţi de acest lucru. Reţine faptul că zona ochilor este o zonă cu acces interzis în orice moment al zilei şi astfel vei evita nu doar căderea prematură a genelor, dar şi deteriorarea pielii sensibile din zona ochilor.

Dacă foloseşti rimel, pe lângă faptul că trebuie să eviţi rimelul pe bază de ulei, trebuie, de asemenea, să ai grijă cum îl aplici. Nu aplica rimelul de la baza genelor, ci de la mijloc în sus, iar atunci când foloseşti demachiant, ai mare grijă să fie unul pe bază de apă şi nu ulei. Sub nicio formă nu trebuie să foloseşti un aparat mecanic de întors genele! Noi nu recomandăm folosirea unui astfel de aparat nici atunci când nu porţi extensii de gene, deoarece presiunea pe care o exercită este mult prea mare şi deteriorează genele.